culoar de hypermarket

Valoarea lucrurilor

Valoarea lucrurilor e ceva care nici părinţii nu ştiu, darâmite copiii. Ştiau părinţii noştri şi bunicii, adică cei care au mai prins şi războaie, foamete, d-astea de auzi doar în cărţi. Ca să zic aşa, atunci când deschizi cartea de istorie la cel de-al doilea răzbel mondial, să ştii că şi bunicii tăi, ăia mai bătrâni, sunt pe acolo, printre rânduri. Dar nu de războaie vreau să vorbesc eu, ci de pace.

Acum, e toată lumea mulţumită, se îmbuibă şi bagă cu trei mâini şi nu mai ştie ce să cumpere. E şi asta o problemă şi auzi încă una mondială: obezitatea! Am cea mai rapidă reteţă de slăbit. Vrei să slăbeşti? Simplu: NU MAI MÂNCA PRECUM UN SPART! Şi nu o mai refuza pe săraca mă-ta, când te roagă să o ajuţi să mute mobila sau să îi cari pepenele de la piaţă.

Aşa fitness nu e de refuzat, crede-mă. Acţionează toate grupele de muşchi, inclusiv pe cele din creier. Că mamele, grijulii cum sunt, sigur îţi mai dau şi câte un sfat bun sau o încurajare pe ici, pe colo. Şi ai să vezi ce vioi vii de la sală. Dar m-am luat cu vorba şi am uitat despre ce e vorba. Vorbesc în rime, că-i mai bine. Defect profesional.

Nimeni nu mai ştie valoarea lucrurilor

Adică pe ce merită să dai banii şi pe ce nu, Ăştia care le vând trăncăne doar minciuni, iar ăia de sunt serioşi sunt greu de găsit. Şi omul serios nu e lăudăros, asta e clar. Toată lumea ştie că tenişii ăştia, Adidas de exemplu, sunt buni şi te ţin, nu se rup imediat şi arată şi frumos.

Ai văzut tu sub preţul de la Adidas scris făcuţi să dureze sau vreo fată d-asta despuiată şi transpirată, care se apleacă să se încheie la şireturi în reclamă, fix când trece clientul obosit de la muncă prin faţa magazinului? Nu. D-aia vreau să îmi învăţ copiii pe ce să dea banii şi pe ce nu.

De exemplu, toate genţile ţin chestii în ele, fie că sunt de rafie, fie că sunt Vuitton. Păi, nu se justifică diferenţa de preţ dintre ele: una e 1 euro, alta 5.000. De ce? Aia e din piele…ok, 100 de euro. Pot să leg orice om la ochi cu o eşarfă şi să îi dau să guste zece pahare de vin. Dacă el mă întreabă care dintre ele e şampania Kristal de 3.000 euro sticla, eu îl mănânc. Şi exemplele continuă.

În mintea copiilor mei, vreau să fiu mai şmecher ca Mickey Mouse şi ca Hello Kitty. Că aştia sunt doi escroci care mint că penarul cu faţa lor valorează dublu faţă de ăla normal şi îmi zăpăcesc copiii.

Asta e mama tuturor răutăţilor şi neajunsurilor. Suntem aşa de zăpăciţi de cap, încât nu mai ştim care e valoarea lucrurilor. Şi am ajuns să credem că o să avem succes la femei doar pentru că pe niste chiloţi scrie Calvin Klein. Hai, dă-o dracu’, mă faceţi să râd.

magazin cu reduceri

E greu de stabilit valoarea reală a lucrurilor

Am un prieten, noi îi spunem Nebunică. Omul are cele mai noi telefoane dar, din cauză că îi place băutura, le tot pierde sau le sparge. Dar rămâne cu ratele mereu. Pe astea greu le pierzi, sincer. Ba, dacă vrei să fugi de ele, vin şi îţi bat la uşă. L-am sfătuit să încerce şi telefoanele alea cu butoane, că nu e nicio catastrofă. Mi-a ascultat sfatul şi îl văd mai fericit şi cu bani în buzunar.

De multe ori, cumpărăm lucruri aşa, din motive sentimentale, nu pentru că ne trebuie neapărat sau pentru că fără ele nu putem trăi. Sunt patru lucruri pe lumea astea pe care, dacă nu le ai, mori: apă, mâncare, aer şi un loc unde să stai, atunci când e frig rău sau caniculă. Restul depinde de fiecare.

telefoane si tablete

Dependenţa de internet e o bazaconie

De-a lungul timpului, am auzit de o grămadă de dependenţe: dependenţa de alcool, de droguri, de imaginea ta în oglindă. Băi, dar de dependenţa de internet sau de cea de uitatul în ecran nu am mai pomenit. La început, am zis că dependenţa de internet e o bazaconie. E, na, cum să devin dependent de uitatul în ecran? Nu se poate…

Pâna într-o zi, când m-am trezit că stateam, eu cu copiii şi cu nepoată-mea în casă, într-o zi frumoasă de vară. Atmosfera era, cum să zic aşa… era mormântală. Adică nu se auzea nici pîs. Toţi stăteam cuminţi, în colţul nostru. Eu mă uitam la un documentar, nevastă-mea la un serial (care îmi lasă copiii flămânzi câteodată, de lung ce e), nepoată-mea era cu căştile în urechi pe Facebook, iar copiii cu două tabletuţe albe în mânuţe, care pe desene, care pe joc. Mă rog, exagerez. Nu era chiar o linişte mormântală. Mai auzeai, din când în când câte un…

Auzi, unde ai pus încarcătorul de la telefon?

sau

Melissa, dă mai încet jocul ăla!

sau

Îmi aduci şi mie un pahar cu apa?

După mai multe ore, când bineînţeles că mă dureau ochii de la atâta istorie, am închis laptopul. Şi am stat să mă gândesc. Mă nene, afară e frumos şi noi stăm pitiţi pe cameră, ca la PNT (a se citi penitenciar). Suntem cinci inşi în casă şi abia vorbim între noi. Măi, să fie! Fii atent că suntem dependenţi de ecrane! Adevărat îţi spun, că aşa e…

Acum, problema e că nu pot să mă mai opresc

Vorba unei vecine, Mângâiaţi telefoanele alea într-una! Am zis să încerc să găsesc un motiv pentru care să nu o mai fac. Adică să nu mai stau aşa, ca boul, pironit în faţa unui ecran, cu dependenţa de internet. Nu vorbim de când tre’ să scriu versuri sau am treabă cu firma. Am stat, m-am gândit şi am găsit.

1. După ce vad un film sau un documentar…

Mă refer la unul care durează aşa, vreo  trei ore. Dacă mă pune cineva să îl povestesc, cred că îmi mai rămân în cap vreo zece minute maxim.

Zici că te hipnotizeaza, ai dracu’. Nu e ca şi cum citesc o carte. Parcă scrisul ăla rămâne mai mult în căpăţână. Asta se întâmplă din cauză că, în loc să mi se servească imaginile de-a gata, ele sunt create de căpşorul meu. Şi exerciţiul ăsta de imaginaţie e mult mai interesant decât imaginea servită pe tavă de regizor.

2. De multe ori, când vreau să intru pe mail cu treabă…

Mă trezesc că dau click pe un fund frumos. De acolo, mă uit la un meci de box. Şi, uite aşa, uit de ce-am deschis laptopul.

Jur că, la un moment dat, îmi scriam pe o hârtiuţă ce vreau să fac înainte să deschid laptopul.

3. Tot caut ştiri d-astea interesante, informare…

Dar observ că nu sunt, pe lumea asta, atâtea ştiri câte aş vrea eu să văd. Aşa că, oamenii ştiindu-mă hapsân, încep să mai şi inventeze, îţi dai seama. Intri de câteva ori pe un site şi, după aia, nu mai intri. Apoi, parcă şi aud vocea redactorului-şef: Repede, o ştire de senzaţie, că îl pierdem pe fraier!

Nu mai punem la socoteală că un site e arăbesc, unul rusesc şi altul american. Aşa că războiul din Siria are trei variante total diferite.

3. Pe copii îi vezi rar râzând cu gura până la urechi, când ţin tabletele în mână…

Sunt mai mult serioşi şi, de multe ori, chiar nervoşi. Nu se compară cu atunci când se suie pe şifonier şi se aruncă în pat. Sau când se mâzgălesc pe faţă cu vopsea. Da, sincer, şi eu îi încurajez pentru că noi, părinţii, am vrea ca copiii noştri să stea cuminţi şi să tacă 12 ore din 24. Şi tabletele cam asta zic eu că fac: îi dau pe copii pe mute.

4. La restaurante d-astea cu net bun te trezeşti, câteodată, că vorbeşti singur…

Sunt minute în şir în care nu ne spunem nimic. Ba, mai mult, vorbim cu alţii de pe nu-ştiu-unde, în loc să vorbim cu mesenii noştri.

telefon stricat

E groasă rău de tot… Pe de altă parte, internetul ăsta este cea mai mare biblotecă pe care a avut-o omenirea vreodată, o sursă inepuizabilă de cunoaştere. Cred că, dacă cercetezi cum trebuie şi esti atent, poţi să îţi construieşti singur o mini-rachetă. Sigur găseşti un nebun pe YouTube care să te înveţe. Din punctul ăsta de vedere, e minunat.

La şcoală cu dependenţa de internet

Cred că ar trebui să se introducă o nouă materie la şcoală, la care să participe şi părinţii (că şi pentru ei e nouă treaba). Să se numească aşa: Cum să foloseşti internetul, ca să nu te folosească el pe tine.

Ne-ar fi de folos tuturor. Şi cred că ziua ne-ar fi mai lungă, cu siguranţă. Diseară, când ajung acasă, o să ascund routerul. Sunt tare curios ce-o să se întâmple. Uraţi-mi succes!

PS: Nu stiu de ce am impresia, dar tare îmi e că o să stăm pe netul vecinilor.

Poza 2.

Despre mâncare şi celelalte produse false

Să nu ne temem că se strică roşia, ci să ne temem de veşnicia ei. Parcă Pleşu a spus asta. De curând, am mâncat un pui d-ăla adevărat, de ţară. Spre surprinderea mea, carnea era roşie, nu albă. Iar gustul… era cu totul altul. Unii spun că e mai prost, alţii că e mai bun. E discutabilă treaba asta despre mâncare.

Citește mai mult

copii pe mal

Mişcarea feministă

CÁSNICĂ, casnice, s. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria (nefiind salariată); gospodină. – Din casă1 + suf. -nic (luat din DEX).  Termenul casnică a devenit nasol, peiorativ, de parcă să ai grijă de gospodărie şi copii e treabă uşoară. Şi chiar nu e, orice ar spune mişcarea feministă.

Citește mai mult

fetele lui puya

Industria copiilor

Sunt şocat, pur si simplu, de cât de multe activităţi au copiii la dispoziţie astăzi: cursuri de dans, karate, engleză, gătit, astronomie, magie, înot. Şi câte şi mai câte. Aproape că te gândeşti că avem nişte super copii.

Citește mai mult

puya copil in poza alb negru

Într-o lume virtuală cu poza ca monedă de schimb

Traim într-o lume virtuală şi eu mă simt aiurea rău. Brusc, oameni care habar nu au ce cânt sau cum mă cheamă vor poze cu mine. Doar aşa, pentru colecţie.

Citește mai mult

jidvei in iarba

Viaţă de câine lup de lux

Dacă ar vedea strămoşii nostri ce facem, s-ar pişa pe ei de râs. Lupii din pădure se întreabă mă, tu ai văzut ce fac oamenii ăştia cu câinii-lupi ? Îi plimbă prin oraş, legaţi de o lesă, nu le dau voie să latre. Îi ceartă mereu şi nici măcar nevoile nu şi le fac unde vor… Ufff, viaţă de câine lup de lux.

Citește mai mult