Într-o lume virtuală cu poza ca monedă de schimb

puya copil in poza alb negru
Traim într-o lume virtuală şi eu mă simt aiurea rău. Brusc, oameni care habar nu au ce cânt sau cum mă cheamă vor poze cu mine. Doar aşa, pentru colecţie.

Colecţia virtuală, bineînţeles. Le trebuie, de fapt, view-urile, ariciul de pe net şi toate binefacerile lui: pizdele care se bagă-n seamă, fraierii care te apreciază,  etc… Totul pe principiul să vadă lumea cine eşti!
Ce caut eu în poza asta, mă întreb? Asta mă mai întreb când uneori, la concerte, mi se cere să fac poze. Nu mă înţelegeţi greşit, chiar mă bucur să fac poze cu cei care îmi ascultă muzica. E un fel de a spune mulţumesc. Sunt doar anumite momente, de genu:
  • Sişule, Puya când iese? Facem o poză?
Îmi trânteşte copilul de trei luni în braţe şi spune:
  • Puya, fă o poză cu băiatu’ meu, e cel mai mare fan al tău (Copiii nici nu văd bine la trei luni, dar mă rog).
  • Puya, faci o poză cu mine acum? Mai tărziu am treaba şi tre’ să plec.
  • Puya, eşti fanul meu, facem o poză?
  • Scuzaţi-mă, sunteţi cântareţ, nu? Aşa am înteles. Parcă vă ştiu de la televizor. Sunteţi de la Mafia, nu?… Aaa… vreţi să facem o poză?
Nu pricep, măi omule, de ce ai vrea să faci poze cu unu’ care habar nu ai bine cine e? Nu eşti sigur cum îl cheamă şi habar nu ai exact ce face. Are o faţă cunoscută. Ok, şi? În ritmul ăsta, o să vopsesc un porc albastru, ca ăla de pe conserve şi toti ăia de sunt fanii pateului de ficat cap de porc o să facă poze cu porcul, nu? Că e cunoscut (sincer, chiar e cunoscut).
tatal lui puya

Cand eram mic, tata era fotograful şcolii

Da!!! Da, nea Puiu, deşi lucra ca lăcătuş mecanic, avea în baie un laborator foto, substanţe d-alea, tăvi, cadă cu apă în care pluteau poze, aparat rusesc, cameră obscură, filme, tot tăcamul.
Sincer, regret din suflet epoca aparatelor de fotografiat care făceau 32 sau 24 de poze. Nu te trezeai, mă nene, să faci tu poze aşa, aiurea la orice, oricând, cu oricine. Te gândeeeeai de o mie de ori până să apeşi pe butonul ăla. Adică judecai înainte cam ce e important pentru tine şi ce nu. Că aveai doar câteva poze la dispoziţie, nu?
Recunosc că şi eu mă surprind, de multe ori, că îmi umplu telefonul cu tot felul de poze, pozulici, nebuneli. Dar măcar eu am o scuză, că na, acum fotografia ţine loc de cuvânt în muzică. Dar nu îi înţeleg pe restul. Restul, măi frate, de ce o fac? De ce să faci poze aşa aiurea, cu toată lumea şi nu doar cu cine trebuie? Dacă ai 7.000 de poze cu vedete pe facebook, atunci tu de unde o să mai ştii care e pentru tine adevărata vedetă?
puya copil

Şi mai e o chestie ciudată

Nu ştiu cum dracu’ se face că tot cu alea pe hârtie rămâi, până la urmă. Ţi le pui într-o ramă şi le laşi acolo. E, ai să vezi că acolo e toată lumea pe care o iubeşti: mama, tata, copiii, soţia sau soţul şi doi – trei prieteni.
Întrebarea de un milion de euro e: Cine e bun de pus în ramă? Şi cine nu? Dis is da cuescian. Ză rest iz maculatiur. Aia zic, să stăm strâmb şi să judecăm drept. Cine e, pentru noi, de pus în ramă?
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *